4 septembrie 2020
Prima etapă al Campionatului Naţional de Karting 2020
Anul 2020 a fost și rămâne a fi un an extrem de dificil pentru întreaga lume. Cauza fiind pandemia creată de virusul COVID-19, care nu a ocolit nici sporturile cu motor. Calendarele au fost revizuite de zeci de ori, iar multe competiții sportive au fost totalmente anulate. Sezonul 2020 al Campionatului Național de Karting la fel a avut de suferit, calendarul având decalări și schimbări. În ciuda tuturor greutăților și restricțiilor, organizatorii au reușit să înceapă multașteptatul sezon, urmărind diverse norme de precauție, care au adăugat bătăi de cap pe parcursul evenimentelor organizatorice.
Un alt impediment a fost traversarea hotarului transnistrean, către circuitul de karting din Grigoriopol, unde de regulă, au loc toate competițiile. Fiecare participant, dar și persoanele din componența staff-ului, puteau intra doar în cazul în care au fost incluși în listele speciale de acces pe teritoriul de peste Nistru. Odată ajunși pe circuit, temperatura fiecărei persoane a fost verificată, iar intrarea pe teritoriu a fost permisă doar cu masca de protecție.
Astfel, după luni de așteptare, pe 23 august, duminică, s-a dat startul primei etape din Campionatul Național de Karting! În competiția susținută de partenerii TOTALWASH și LOREDANTRANS, precum și partenerul media AutoBlog.md, s-au înregistrat un total de 18 piloți în șase clase diferite. Deja tradițional, piloții clasei Rotax Max Junior au participat împreună cu piloții clasei Rotax Max Senior, dar în clasamente diferite, în timp ce clasa Național, în cadrul căreia trebuia să participe doi piloți (dar a participat doar unul singur), de asemenea, s-a alăturat clasei Rotax.
După antrenamente a avut loc şi ceremonia de deschidere a competiţiilor. Au urmat calificările pe clase. Rezultatele calificărilor sunt prezentate mai jos:
Calificările
Național Bambino
1. Popovici Teodor (95) - 1:15.489 sec.
2. Cupnîi Matvei (99) - 1:18.439 sec.
Național Mini
1. Golovanov Alexei (7) – 53.478 sec.
2. Crudu David (10) – 54.402 sec.
3. Gudumac Igor (55) – 57.541 sec.
4. Popovici Delia (3) – 57.635 sec.
KZ2
1. Dragulean Daniel (47) – 46.382 sec.
2. Molocenco Vitalie (11) – 46.490 sec.
3. Neciporuc Egor (9) – 47.829 sec.
Național
1. Vasilevschii Anatolii (36) – 50.424 sec.
Rotax MAX Junior
1. Mazur Roman (77) – 46.684 sec.
2. Negruța Mark (71) – 46.686 sec.
3. Mitcovschi Stanislav (15) – 47.203 sec.
Rotax MAX Senior
1. Raileanu Alexandru (25) – 46.465 sec.
2. Gaburici Nikita (8) – 47.078 sec.
3. Purice Maxim (33) – 47.708 sec.
4. Gasan Denis (19) – 48.080 sec.
Cursele clasei Național Bambino
În ciuda faptului că Popovici Teodor (95) a fost cel ce a câștigat calificările, Cupnîi Matvei (99) a avut un start mult mai bun și a ieșit în frunte chiar în prima curbă! Micii piloți aveau să parcurgă 4 ture, iar în toate aceste ture Teodor încerca să-l ajungă pe Matvei, care a plecat destul de departe. În ultimul tur Teodor reușise să-l ajungă pe Matvei, dar a lăsat atacul decisiv pentru ultima curbă în care piloții au avut un contact, iar Teodor așa și nu reușise să-și devanseze adversarul mulțumindu-se cu poziția secundă, în timp ce câștigătorul a fost Cupnîi Matvei (99).
În manșa finală mai puternic a fost Popovici Teodor (95), care a reușit să-l depășească pe Cupnîi Matvei (99) și să-și apere poziția până la sfârșit, chiar și atunci când Matvei a încercat să-l depășească la ultimul tur, dar s-a acroșat în kartul liderului și a pierdut orice șansă la victorie. Astfel, finala, precum și prima etapă din acest an în clasa Național Bambino, a fost câștigată de către Popovici Teodor (95).
Cursele clasei Național Mini
Semi-finala din clasa Mini a început foarte agresiv din partea lui Crudu David (10), care l-a depășit pe exterior pe liderul calificărilor, Golovanov Alexei (7). La sfârșitul primului tur Alexei a vrut să-l atace pe David, dar fără a avea un succes imediat. Următorul tur atacurile continuau să curgă din partea lui Alexei, ca într-un final, acestea să aducă un rezultat fructuos. Vrând să contraatace, kartul lui Crudu David (10) iese în decor, astfel încât adversarul său Alexei să poată conduce cu succes spre victorie.
Între timp, în spatele liderilor unica fată din campionat, Popovici Delia (3), ducea o luptă pentru a treia poziție împreună cu Gudumac Igor (55). Delia avea ritmul suficient de bun pentru a-l devansa pe Igor, dar fiind extrem de aproape de adversar ea a făcut o greșeală la frânare, derapând de pe circuit. Astfel, prima poziție a fost luată de către Golovanov Alexei (7), pe locul secund a venit Crudu David (10), iar pe trei s-a plasat Gudumac Igor (55).
Finala clasei Mini a fost și mai dramatică. În primele ture am putut urmări o luptă dintre Alexei și David, precum și dintre Delia și Igor. În cazul Deliei, ea s-a ținut extrem de bine, fiind pe poziția a treia în prima tură, dar după, Igor a devansat-o, iar Delia a rămas un pic mai în spate.
În același timp liderul cursei, Golovanov Alexei (7), a întâmpinat dificultăți tehnice, a ridicat mâna și a cedat poziția lui David. După câteva secunde din motorul kartului sub numărul 7 a început să iasă mult fum. Astfel, Alexei a fost nevoit să părăsească cursa.
Întreaga cursă cei trei piloți rămași au circulat la distanțe ceva mai mari între ei, iar către sfârșitul cursei David a depășit-o cu un tur pe Delia, situată pe a treia poziție. Pe prima poziția s-a clasat Crudu David (10), pe locul secund a fost Gudumac Igor (55), iar a treia poziție i-a revenit Deliei Popovici (3). Acest rezultat, din păcate, nu i-a fost suficient Deliei pentru a urca pe podium după punctele acumulate în cele două manșe ale cursei.
Cursele clasei KZ2
Liderul calificărilor, Dragulean Daniel (47), a reușit un start extrem de bun, îndepărtându-se simțitor de rivali chiar din primele secunde ale cursei. Deja către turul secund Molocenco Vitalie (11) l-a ajuns și a început să-l atace agresiv pe Daniel. În cel de-al treilea tur Vitalie reușește să facă un atac decisiv pentru a-l surclasa pe Daniel, dar cel din urmă nu se dădea bătut și încerca să contraatace, fără succes, însă. Mai mult decât atât, pe o perioadă scurtă de timp, Daniel a fost depășit și de către Neciporuc Egor (9)! Peste câteva curbe, Daniel, și-a revindecat, cel puțin, poziția secundă. Timp de câteva ture Daniel încerca să-l ajungă pe Vitalie, iar Egor îl urmărea pe Daniel, dar distanța între ei se mărea intensiv, transformându-se într-o prăpastie atunci când Egor a ieșit în decor în cea mai rapidă zonă a circuitului. Egor a pierdut cel puțin 30 de secunde, până a revenit în cursă.
Ulterior cursa nu a mai avut surprize, primul loc fiind obținut de către Molocenco Vitalie (11), poziția secundă revenind lui Dragulean Daniel (47), iar pe trei clasându-se Neciporuc Egor (9).
Reușind un start la fel de bun ca în semi-finală, Daniel l-a surclasat pe Vitalie din primii metri. O bună parte a cursei Vitalie a încercat să-l atace pe Daniel, cel din urmă fiind iscusit la apărarea poziției sale. Totuși, la ecuatorul cursei Vitalie a găsit un punct slab al lui Daniel și anume viteza pe cea mai rapidă parte a circuitului, reușind o manevră iscusită de depășire pe exterior! Pe ultima poziție, cu o distanță simțitoare de lideri, a fost Egor, care a reușit să iasă în decor și să revină fără probleme, împânzind circuitul cu un nor de colb.
Din cauza unei pene la cauciuc, Molocenco Vitalie (11) a redus ritmul, iar Dragulean Daniel (47), se apropiase extrem de mult de acesta. Totuși Vitalie încerca sa-și apere poziția de lider, iar Daniel încercând să-l depășească pe interior, s-a acroșat cu Vitalie. Acest incident a fost discutat extrem de mult după cursă, iar vinovat în acesta, până la urmă, a fost considerat Vitalie.
În rezultat prima poziție a fost ocupată de către Dragulean Daniel (47), iar a doua poziție a luat-o, chiar în ultima curbă, Neciporuc Egor (9), în timp ce Molocenco Vitalie (11) s-a mulțumit cu poziția a treia, kartul său fiind nu în cea mai bună stare atunci când traversaseră linia de finiș. Ceea ce privește incidentul dintre Vitalie și Daniel, concurentul Piscun Serghei, care și l-a înscris pe Vitalie în competiție, a depus cerere de apel, care urmează să fie examinată de către Curtea de Apel FARM pe 11 septembrie când va avea loc întrunirea.
Cursele clasei Rotax
În cea mai numeroasă clasă au fost un total de 8 piloți. Cursele în categoria Rotax în care au participat atât seniorii, cât și juniorii, precum și un pilot din clasa Național, au fost nu mai puțin dramatice. Odată cu startul semi-finalei, în spatele liderului cursei, Raileanu Alexandru (25), s-a încins o luptă aprigă pentru poziția secundă, între Mazur Roman (77) și Gaburici Nikita (8). Cei doi s-au schimbat cu pozițiile de câteva ori pe parcursul primului tur, pe doi, totuși, urcând Nikita.
Și pentru poziția a 5-a a avut loc o luptă similară, între Negruța Mark (71) și Purice Maxim (33), cel din urmă fiind practic forțat să iasă de pe traseu, astfel pierzând toate pozițiile. Mark la rândul său a început să atace următorul concurent - Mitcovschi Stanislav (15). Peste câteva ture Mark reușește să-l depășească pe Stanislav, atunci când cel din urmă ieșise prea larg în una din ultimele curbe ale circuitului.
O altă luptă intrigantă se desfășura în spate, unde Purice Maxim (33) îl ajunseră pe Vasilevschii Anatolii (36) și încerca să-l devanseze, ceea ce până la urmă îi reușise.
Cu ceva ture mai târziu, Anatolii părăsește cursa din motive tehnice. În urma atacurilor succesive din partea lui Mazur Roman (77), Gaburici Nikita (8) iese în decor, dar revine pierzând doar o poziție.
Cursa finală a început periculos, Gasan Denis (19) ieșind de pe traseu și reintrând extrem de agresiv pe ultima poziție, în timp ce Mitcovschi Stanislav (15), a avut o problemă tehnică și a derapat de pe traseu. Cursa a fost stopată, iar apoi repornită la scurt timp. Un al doilea start l-a avut agresiv deja pe Mazur Roman (77), care a trecut cu roțile din dreaptă pe acostament, astfel pierzând două poziții, dar revindecându-și cel puțin o poziție de la Gaburici Nikita (8).
După două ture în cursă reintră Mitcovschi Stanislav (15). În același timp o luptă la muchie de cuțit se dădea între Mazur Roman (77) și Negruța Mark (71) pentru poziția secundă. Roman a fost capabil să-l devanseze pe Mark, iar între timp să-l ajungă în spate pe Raileanu Alexandru (25) pe care îl depășește la scurt timp! În mai puțin de un tur Alexandru este depășit și de către Mark, care începea să-l atace agresiv pe liderul cursei, Roman.
Din cauza problemelor tehnice, precum și în semi-finală, cursa o părăsește Vasilevschii Anatolii (36). Probleme cu motorul a avut Gaburici Nichita (8), din cauza cărora a fost nevoit să cedeze poziția lui Purice Maxim (33), ca mai apoi să părăsească cursa. Către sfârșitul cursei Purice Maxim (33) îl ajunseră pe Raileanu Alexandru (25), dar fără a avea vreo șansă de atac iese în decor din cauza problemei la sistemul de frânare, astfel părăsind cursa.
În fruntea cursei continua lupta pentru supremație, Negruța Mark (71) reușind, pe scurt timp să fie liderul cursei, dar Mazur Roman (77) își revindecă poziția de lider și iese triumfator.
După finalizarea curselor în toate clasele, a avut loc ceremonia decernării premiilor, de la care nu au lipsit diplomele, cupele, medaliile și dușul de șampanie!
Câștigătorii și premianții primei etape din Campionatul Național de Karting 2020
Național Bambino
1. Popovici Teodor (95)
2. Cupnîi Matvei (99)
Național Mini
1. Crudu David (10)
2. Gudumac Igor (55)
3. Golovanov Alexei (7)
KZ2
1. Dragulean Daniel (47)
2. Neciporuc Egor (9)
3. Molocenco Vitalie (11)
Național
1. Vasilevschii Anatolii (36)
Rotax MAX Junior
1. Mazur Roman (77)
2. Negruța Mark (71)
3. Mitcovschi Stanislav (15)
Rotax MAX Senior
1. Raileanu Alexandru (25)
2. Gasan Denis (7)
3. Purice Maxim (33)
Galereea completă de la prima Etapă a Campionatului Național de Karting 2020
Comentarii ( )