18 octombrie 2020
A treia etapă din Campionatul Naţional de Karting 2020
În data de 11 octombrie a avut loc cea de-a treia etapă din Campionatul Naţional de Karting. Din cauza pandemiei virusului COVID 19 la moment Campionatul Național de Karting rămâne a fi unicul campionat oficial din categoria sporturilor cu motor desfășurat pe teritoriul țării. Totul se datorează organizatorilor, care au depus multe eforturi pentru ca iubitorii de curse să aibă parte de un spectacol pe cinste în această perioadă incertă. Precum și în cazul primelor etape, organizatorii au ținut cont de toate măsurile de precauție împotriva răspândirii virusului COVID19. La intrarea pe teritoriul circuitului toți trebuiau să îndeplinească un formular special, precum să și poarte măști de protecție.
În competiția susținută de partenerii TOTALWASH și LOREDANTRANS, precum și partenerul media AutoBlog.md, s-au înregistrat un total de 19 piloți în șase clase diferite. Clasa Național, în care au fost înscriși doar doi piloți, s-a alăturat clasei Rotax. Precum și în etapa a doua, a fost utilizat semaforul dirijat electronic, care s-a adeverit a fi destul de eficient.
După antrenamente a avut loc şi ceremonia de deschidere a competiţiilor. Au urmat calificările pe clase. Rezultatele calificărilor sunt prezentate mai jos:
Calificările
Național Bambino
1. Popovici Teodor (95) - 1:20.019 sec.
2. Cupnîi Matvei (99) - 1:31.247 sec.
Național Mini
1. Crudu David (10) – 54.176 sec.
2. Popovici Delia (3) – 55.691 sec.
3. Gudumac Igor (55) – 55.980 sec.
KZ2
1. Molocenco Vitalie (11) – 45.334 sec.
2. Neciporuc Egor (9) – DSQ
3. Dragulean Daniel (47) – DNS
Național
1. Popovici Vadim (38) – 50.555 sec.
2. Borsenco Vitalii (35) – 52.896 sec.
Rotax MAX Junior
1. Negruța Mark (71) – 45.806 sec.
2. Mazur Roman (77) – 45.939 sec.
3. Mitcovschi Stanislav (15) – 46.078 sec.
Rotax MAX Senior
1. Gaburici Nikita (8) – 45.599 sec.
2. Raileanu Alexandru (25) – 45.730 sec.
3. Purice Maxim (33) – 46.870 sec.
4. Gasan Denis (19) – 46.974 sec.
5. Timoftii Victor (22) – 47.574 sec.
Cursele clasei Național Bambino
Pentru a treia etapă ambii piloți din clasa bambino au debutat cu karturi absolut noi și, părea, că rezultatele vor fi mult mai bune, iar lupta între ei și mai strânsă. Nu a fost să fie însă. Fie că karturile sunt noi și nu au fost setate perfect, sau copii nu au vrut să le forțeze, dar deja din calificări se observa că ritmul a căzut simțitor de mult. Dacă Popovici Teodor (95) a fost cu 6 secunde mai lent față de timpul pe care l-a arătat în calificările etapei trecute, atunci Cupnîi Matvei (99) a fost cu 17 secunde mai lent față de rezultatele obținute la etapa trecută!
Astfel, rezultatele din calificări s-au răsfrânt și în curse. Popovici Teodor (95) a fost mai rapid și s-a îndepărtat extrem de mult de Cupnîi Matvei (99), fiind capabil fără prea mult efort să obțină victoria în semi-finală. Finalul a fost de parcă tras la indigo. Exact aceeași situație pe care am urmărit-o în semifinală am putut să o urmărim și în finală. Teodor s-a dus departe și a câștigat cursa, iar Matvei a ajuns pe locul secund pierzând de la lider tocmai 49 de secunde. Sperăm că pentru ultima etapă micii piloți ne vor bucura cu o luptă mult mai strânsă!
Cursele clasei Național Mini
În clasa mini trebuia să concureze 4 piloți, dar la start au ieșit doar trei. Golovanov Alexei a fost înscris în competiție, dar nu a putut participa din cauza restricțiilor stricte și temperaturii ridicate care a avut-o duminică dimineața, fiind nevoit sa rămână acasă. Unica fată din campionat, Delia Popovici (3) s-a calificat pe locul doi, astfel a avut motivarea de a duce o luptă mai asiduă cu băieții. La start însă Delia a fost depășită de către Gudumac Igor (55). Jumătate din primul tur Delia s-a ținut foarte aproape de Igor, dar vrând să-l depășească, din păcate, a avut un contact cu kartul concurentului și a derapat, astfel a pierdut orice șansă pentru o luptă la care spera. Crudu David (10) s-a dus departe de concurenții săi câștigând cursa, Gudumac Igor (55) a luat locul secund, iar Delia Popovici (3) a venit pe trei.
Crudu David (10) a fost cel mai rapid pe tot parcursul zilei. Chiar dacă avea un avantaj evident, David tot timpul împingea limitele kartul la maximum pentru a mai reduce timpul per tur și de a nu lăsa nici o șansă concurenților. Astfel, David a câștigat detașat cursa, iar Gudumac Igor (55) și Delia Popovici (3) au venit pe locul 2 și 3 respectiv.
Cursele clasei KZ2
Semi-finala clasei KZ2 a început printr-un start reușit pentru Molocenco Vitalie (11) care s-a distanțat instant de urmăritori fiind și cel ce a reușit să bată recordul absolut al circuitului în calificări! Un start mai puțin reușit a avut Neciporuc Egor (9), care a cedat poziția secundă la start lui Dragulean Daniel (47). De aici încolo cursa a fost o urmărire a lui Vitalie de către Daniel. Pe tot parcursul cursei Daniel se apropia tot mai mult de lider, ca pană la sfârșitul acesteia să fie la distanță de atac. Din păcate Daniel a comis o greșeală lăsându-l pe Vitalie să plece prea mult înainte pentru al mai ajunge. Astfel Molocenco Vitalie (11) câștigă cursa, Dragulean Daniel (47) vine pe doi, iar Neciporuc Egor (9) pe trei.
În finală Dragulean Daniel (47) și-a dorit să ia revanșa. Având un start extrem de bun, Daniel a reușit să-l depășească pe Molocenco Vitalie (11), care a rămas în spatele său. La sfârșitul celui de-al treilea tur Neciporuc Egor (9) a derapat și nu putea porni kartul, rămânând într-o zonă periculoasă.
Din fericire piloții au reacționat prompt la steagurile galbene și au reușit să ocolească kartul lui Egor, ceea ce au făcut-o doar o singură dată, pentru că Egor a repornit în cursă. Trecând de ecuatorul cursei Daniel îl avea pe Vitalie destul de departe în spatele său, dar fără nici o presiune liderul a făcut o greșeală, derapând la frânare după cea mai rapidă secțiune a circuitului, astfel cedându-i poziția lui Vitalie!
Daniel a reușit să repornească, dar a pierdut prea mult timp pentru a mai face față noului lider. În rezultat primul la finiș a ajuns Molocenco Vitalie (11), locul secund l-a obținut Dragulean Daniel (47), iar pe trei s-a clasat Neciporuc Egor (9).
Cursele clasei Rotax MAX Junior
Pentru prima dată în mai mulți ani, piloții clasei Rotax Max Junior nu au mai participat împreună cu piloții clasei Rotax Max Senior, ci au avut manșe separate. Decizia de a separa clasele a fost luată pentru a delimita luptele printre liderii diferitor clase ce au un ritm similar și deseori încurcă unii altora. Astfel, la startul clasei Rotax Max Junior au ieșit trei piloți, iar lupta s-a adeverit a fi foarte interesantă, juniorii fiind cei mai înflăcărați luptători dintre toți.
Odată ce culoarea roșie a semaforului s-a stins, juniorii au început o luptă extrem de strânsă. În turul trei Mazur Roman (77) l-a depășit pe Negruța Mark (71) pe o fracțiune de secundă, Mark fiind capabil să contraatace instant și să păstreze poziția favorabilă pentru următoarea curbă. În turul patru însă, Mark a intrat prea larg și a alunecat pe iarbă, fiind depășit nu doar de către Roman, dar și de către Mitcovschi Stanislav (15)!
După acest incident situația în semifinală s-a desfășurat într-un ritm nu la fel de intens, deși pe parcursul câtorva ture Stanislav s-a ținut aproape de Roman, iar în secțiunea rapidă se părea că era chiar mai rapid, dar ezita să atace. Piloții au finalizat cursa în următoarea ordine: pe primul loc Mazur Roman (77), pe locul secund Mitcovschi Stanislav (15), iar pe trei, la aproape un tur distanță, a finalizat Negruța Mark (71).
Luând startul de pe poziția a treia în manșa finală, deja în primul tur Negruța Mark (71) l-a atacat pe Mitcovschi Stanislav (15), ieșind pe poziția secundă. Următoarea țintă pentru Mark a fost Mazur Roman (77).
Multe ture la rând Mark a fost de parcă lipit în spatele liderului, încercând și manevre de depășire extrem de neobișnuite în cea mai rapidă parte a circuitului, care păreau mai degrabă a fi manevre tactice de derutare a concurentului. Aproape de ecuatorul cursei Mark iese pe primul loc atacându-l pe Roman în cel mai neașteptat loc și anume prima curbă după linia start/finiș!
Cât nu a încercat Roman să-și recapete poziția, așa și nu a reușit, deși tot timpul a fost la distanța de atac. Cu un avantaj foarte mic, dar semnificativ, finala a fost câștigată de către Negruța Mark (71), locul secund i-a revenit lui Mazur Roman (77), în timp ce Mitcovschi Stanislav (15) a luat locul trei, fiind și el destul de aproape de lideri mai mult decât oricând.
Cursele clasei Rotax MAX Senior
Deși juniorii nu mai participau împreună cu seniorii, clasa Rotax Max Senior a rămas a fi cea mai numeroasă cu un total de 7 piloți printre care și doi piloți din clasa Național. De la începutul semifinalei cea mai intrigantă luptă a fost pentru locul trei. În spatele liderilor Gaburici Nikita (8) și Raileanu Alexandru (25), se luptau Purice Maxim (33) și Gasan Denis (19). Deja în primul tur Denis a efectuat o depășire iscusită, surclasându-l pe Maxim care nu a avut loc pentru contraatac. Către turul patru însă, Maxim l-a depășit pe Denis chiar în prima curbă, recuperându-și poziția trei pe care nu a cedat-o până la sfârșit. Ulterior distanțele dintre piloți au sporit gradual, fără să avem parte de lupte captivante. Cu patru ture până la sfârșitul semifinalei Borsenco Vitalii (35) a fost nevoit să părăsească cursa din cauza unor probleme tehnice.
Victoria a fost obținută detașat de către Gaburici Nikita (8), care arată un ritm extrem de impresionant, fiind în mediu cu 0.5 secunde mai rapid decât concurenții, înregistrând chiar un record pentru Rotax de 45.381 secunde! Pe locul secund a venit Raileanu Alexandru (25), pe trei Purice Maxim (33), pe patru Gasan Denis (19), iar pe cinci Timoftii Victor (22). Încheia clasamentul Popovici Vadim (38).
Cea mai interesantă luptă în finală, iarăși au demonstrat-o Purice Maxim (33) și Gasan Denis (19). În doar trei curbe acești doi piloți ne-au delectat cu trei depășiri selecte! În turul doi Denis l-a atacat pe Maxim pe exterior într-o curbă mai lentă, iar Maxim l-a contraatacat pe interior în următoarea curbă! Pentru curba ce urma, Maxim nu avea poziția favorabilă pe circuit, ceea ce l-a scos un pic pe exterior, iar văzând “portița” deschisă Denis nu a ezitat să-l atace pe interior!
Din păcate această luptă intensă a fost întreruptă la finele turului 4, atunci când Denis derapează periculos, fiind depășit de către Purice Maxim (33) și Timoftii Victor (22). Peste câteva clipe Denis repornește în cursă, dar doar după jumătate de tur oprește pe circuit, fiind nevoit să abandoneze din cauza problemelor tehnice. După ce manșa finală a trecut de ecuator Raileanu Alexandru (25) a început să aplice presiuni asupra liderului cursei, Gaburici Nikita (8).
Multe ture în șir am putut urmări cum acești doi piloți concurează la o distanță minimă între ei. Se pare că Alexandru a schimbat ceva setări, care l-au ajutat să fie practic la fel de rapid, precum este Nikita. În ultimele ture, Alexandru a redus simțitor ritmul din cauza rib-protectorului, care s-a descheiat și nu-și mai îndeplinea funcția, ceea ce nu-i permitea să mențină ritmul și să aibă șanse la atac. Astfel Nikita a reușit să se îndepărteze de urmăritorul său principal, obținând detașat victoria!
După finalizarea curselor în toate clasele, a avut loc ceremonia decernării premiilor, de la care nu au lipsit diplomele, cupele, medaliile și dușul de șampanie!
Ultima etapă se va desfășura sâmbătă, 24 octombrie, concomitent cu tradiționala Cupă “Toamna Nistreană”, tot la Grigoriopol, iar accesul va fi la fel restricționat doar sportivilor, staff-ului tehnic și oficialilor federației.
Câștigătorii și premianții celei de-a treia etapă din Campionatul Național de Karting 2020
Național Bambino
1. Popovici Teodor (95)
2. Cupnîi Matvei (99)
Național Mini
1. Crudu David (10)
2. Gudumac Igor (55)
3. Popovici Delia (3)
Național
1. Popovici Vadim (38)
2. Borsenco Vitalii (35)
KZ2
1. Molocenco Vitalie (11)
2. Dragulean Daniel (47)
3. Neciporuc Egor (9)
Rotax MAX Junior
1. Negruța Mark (71)
2. Mazur Roman (77)
3. Mitcovschi Stanislav (15)
Rotax MAX Senior
1. Gaburici Nikita (8)
2. Raileanu Alexandru (25)
3. Purice Maxim (33)
Galereea completă de la a treia Etapă a Campionatului Național de Karting 2020
Comentarii ( )